Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale
Wiki
ARTRI Facebook ARTRI Youtube ARTRI LinkedIn ARTRI Flickr
LOGIN
x

Login Utilizator

Informații exclusiv pentru membrii ARTRI

User*
Parola*
Realocare parola


Transport rutier de marfăAspecte tehnice

Eliberarea, înlocuirea, schimbarea și înnoirea cartelelor tahograf

1. Generalități

Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. îşi va modifica structura organizatorică prin înfiinţarea unui birou pentru eliberarea şi gestionarea cartelelor tahografice.

Cartela tahografică este o cartelă de memorie destinată a fi utilizată la un tahograf digital, care se eliberează de către Autoritatea Rutiera Romana prin agenţiile sale teritoriale. Cartela tahografică permite identificarea de către tahograful digital a deţinătorului cartelei sau a grupului căruia îi aparţine deţinătorul, precum şi descărcarea şi stocarea datelor.

În funcţie de utilizator, cartelele tahografice pot fi de 4 tipuri:
a) cartela conducatorului auto - eliberata unui anumit conducător auto.
Aceasta cartela identifica conducătorul auto şi permite stocarea datelor privind activitatea acestuia;
b) cartela întreprinderii - cartela eliberata proprietarului sau deţinătorului autovehiculului echipat cu un tahograf digital. Aceasta cartela identifica întreprinderea şi permite afişarea, descărcarea şi imprimarea datelor stocate în tahograful digital blocat de întreprindere;
c) cartela de control - cartela eliberata personalului abilitat cu efectuarea controlului conform legislaţiei în vigoare. Aceasta cartela identifica persoana care efectuează controlul şi autoritatea din care face parte şi permite accesul la datele stocate în memoria tahografului sau a cartelelor conducătorilor auto pentru citirea, imprimarea şi/sau descărcarea datelor;
d) cartela agentului economic autorizat - cartela eliberata unui producător de tahografe digitale, unui fabricant de autovehicule sau unui agent economic autorizat conform legislaţiei în vigoare sa monteze, sa repare, sa regleze şi sa verifice tahografele digitale. Aceasta cartela identifica deţinătorul şi permite încercarea şi etalonarea aparatului de control şi/sau descărcarea datelor din aparat.

2. Cartela conducătorului auto

Orice conducător auto care efectuează operaţiuni de transport rutier poate obţine, la cerere, o cartela de conducător auto.
Cartela conducatorului auto este nominală şi netransmisibila, fiecare conducător auto putând deţine o singura cartela de acest tip.
Cartela conducatorului auto se eliberează acestuia personal şi are o valabilitate de 5 ani de la data eliberării.

Obținerea cartelei
În vederea obţinerii cartelei conducatorului auto, solicitantul va depune personal, la orice agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R., un dosar care va cuprinde următoarele documente:
a) cerere-tip al carei model va fi stabilit de Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. şi care poate fi obţinută de la orice agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R.;
b) copie a actului de identitate - buletin/carte de identitate/pasaport;
c) copie a permisului de conducere valabil cel puţin pentru una dintre categoriile C, C1, D şi D1;
d) actul prin care se dovedeşte dreptul de munca în România, în cazul cetăţenilor străini, alţii decât cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European;
e) copie a documentului/documentelor prin care se dovedeşte ca solicitantul are resedinta curenta în România;
f) fotografia color actuala a conducatorului auto, în format 25 x 32 mm;
g) dovada efectuării plăţii tarifului pentru eliberarea cartelei de conducător auto.
Termen de eliberare de maximum 15 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al eliberării, după caz.

Retragerea cartelei
Cartela conducatorului auto se poate retrage de către Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. în următoarele cazuri:
a) când se constata ca a fost falsificata;
b) când se constata ca titularul a furnizat informaţii eronate sau documente neconforme cu realitatea pentru obţinerea cartelei;
c) când se constata ca este utilizata de către o alta persoana decât titularul cartelei.

Înnoirea cartelei
În vederea innoirii cartelei conducatorului auto, titularul va depune, cu cel puţin 15 zile înainte de data expirării, la ARR, un dosar care va cuprinde documentele prevăzute (ca la obținere), împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru innoirea cartelei conducatorului auto.

Pentru a putea ridica noua cartela, care va avea o valabilitate de 5 ani de la data eliberării, conducătorul auto o va returna pe cea veche, în caz contrar urmând sa se perceapă tariful pentru eliberarea unei cartele noi.

Termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al innoirii, după caz.

Schimbarea cartelei
În vederea schimbării cartelei conducatorului auto, titularul va depune o cerere, în termen de cel mult 7 zile de la data la care au survenit modificările sau de la data la care a constatat înscrierea eronată a unor date pe cartela, la ARR. Cererea va fi însoţită de toate documentele ce atesta modificarea datelor administrative înscrise pe cartela sau documentele doveditoare necesare pentru rectificarea înregistrărilor, după caz, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru schimbarea cartelei.

Termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al innoirii, după caz.

Înlocuirea cartelei
În situaţia în care cartela conducatorului auto a fost pierdută, furata, deteriorata sau distrusa, titularul are obligaţia de a solicita înlocuirea acesteia.

În vederea înlocuirii cartelei conducatorului auto, titularul va depune o cerere, în termen de cel mult 7 zile de la data la care cartela a fost furata/pierdută/deteriorata/distrusa, la orice agenţie teritorială ARR.

Cererea va fi însoţită de dovada eliberata de organul de poliţie la care s-a înregistrat declaraţia de furt sau de declaraţia pe propria răspundere în cazul pierderii sau distrugerii, după caz, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru înlocuirea cartelei.

Noua cartela va avea aceeaşi data limita de valabilitate ca şi vechea cartela pe care o înlocuieşte.

Termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al înlocuirii, după caz.

3. Cartela întreprinderii

Orice întreprindere care deţine licenta de transport rutier sau certificat de transport rutier în cont propriu şi care efectuează operaţiuni de transport rutier cu vehicule ce presupun tahograf poate obţine, la cerere, oricâte cartele ale întreprinderii îi sunt necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.

Cartelele întreprinderii sunt nominale şi netransmisibile, iar întreprinderea va decide modul de repartizare a acestora angajaţilor săi.

Cartelele întreprinderii se eliberează reprezentantului desemnat în acest sens de către întreprindere şi au o valabilitate de 5 ani de la data eliberării.

Obținerea cartelei întreprinderii
În vederea obţinerii cartelei/cartelelor întreprinderii, aceasta va depune la agenţia teritorială ARR un dosar care va cuprinde următoarele documente:

a) cerere-tip al carei model va fi stabilit de Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. şi care poate fi obţinută de la orice agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R.;
b) dovada efectuării plăţii tarifului pentru eliberarea cartelei/cartelelor de întreprindere solicitate.

Termen de maximum 15 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al eliberării, după caz.

Retragerea cartelei întreprinderii
Cartela întreprinderii se poate retrage de către ARR în următoarele cazuri:
a) când se constata ca a fost falsificata;
b) când se constata ca datele administrative înregistrate pe aceasta (numele sau adresa) s-au modificat, iar întreprinderea nu a solicitat schimbarea cartelei în termenul prevăzut;
c) când se constata ca este utilizata de către o alta întreprindere decât cea pentru care a fost eliberata.

Înnoirea cartelei întreprinderii
Înainte de expirarea perioadei de valabilitate a cartelei întreprinderii, aceasta poate solicita innoirea cartelei.

În vederea innoirii cartelei întreprinderii, aceasta va depune, cu cel puţin 15 zile înainte de data expirării, la agenţia teritorială a ARR, o cerere în acest sens, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru innoirea cartelei întreprinderii.

Termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al innoirii, după caz.

Schimbarea cartelei întreprinderii
În situaţia în care, după eliberarea cartelei întreprinderii, datele administrative înregistrate pe aceasta privind titularul suferă modificări în ceea ce priveşte numele sau adresa, precum şi în situaţia în care titularul constata înscrierea eronată a unor date, acesta are obligaţia de a solicita schimbarea cartelei.

În vederea schimbării cartelei întreprinderii, aceasta va depune o cerere, în termen de cel mult 7 zile de la data la care au survenit modificările sau de la data la care a constatat înscrierea eronată a unor date pe cartela, la agenţia teritorială a ARR.

Cererea va fi însoţită de toate documentele ce atesta modificarea datelor administrative înscrise pe cartela sau documentele doveditoare necesare pentru rectificarea înregistrărilor, după caz, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru schimbarea cartelei.
Termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al innoirii, după caz.

Înlocuirea cartelei întreprinderii
În situaţia în care cartela întreprinderii a fost pierdută, furata, deteriorata sau distrusa, titularul are obligaţia de a solicita înlocuirea acesteia.

În vederea înlocuirii cartelei întreprinderii, aceasta va depune o cerere, în termen de cel mult 7 zile de la data la care cartela a fost furata/pierdută/deteriorata/distrusa, la agenţia teritorială a ARR.

Cererea va fi însoţită de dovada eliberata de organul de poliţie la care s-a înregistrat declaraţia de furt sau declaraţia pe propria răspundere în cazul pierderii sau distrugerii, după caz, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru înlocuirea cartelei.

Termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris a refuzului motivat al innoirii, după caz.

4. Cartela agentului economic autorizat

Orice agent economic autorizat, conform legislaţiei în vigoare, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" pentru a efectua operaţiuni de montare, reparare, reglare şi verificare a tahografelor digitale poate obţine, la cerere, câte o cartela a agentului economic autorizat pentru fiecare tehnician nominalizat în documentaţia ce a stat la baza eliberării
autorizaţiei de către Regia Autonomă "Registrul Auto Roman".

Eliberarea cartelei agentului economic autorizat
Cartela agentului economic autorizat se eliberează de către ARR şi pentru personalul Regiei Autonome "Registrul Auto Roman" cu atribuţii în activitatea de verificare a tahografelor digitale.

În vederea eliberării acestora, Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" comunica Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R. datele de identificare ale personalului menţionat la alin. (1), însoţite de documentaţia stabilită prin protocol încheiat între acestea.

Cartela agentului economic autorizat este nominală şi netransmisibila, fiecare tehnician nominalizat putând deţine o singura cartela de acest tip pentru un agent economic autorizat.

Dacă un tehnician este angajat al mai multor agenţi economici autorizaţi şi a fost nominalizat de către fiecare dintre aceştia în documentaţia ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de către Regia Autonomă "Registrul Auto Roman", el va utiliza câte o cartela pentru fiecare agent economic autorizat la care lucrează.

Cartela agentului economic autorizat se eliberează reprezentantului sau şi are o valabilitate de un an de la data eliberării.

Cartela agentului economic autorizat este singurul tip de cartela tahografica pentru folosirea căreia este necesar un număr personal unic de identificare a utilizatorului (PIN). Acesta va fi înmânat personal, de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R. în a carei raza acesta îşi are domiciliul, tehnicianului nominalizat care va utiliza cartela.

În vederea obţinerii cartelei agentului economic autorizat, acesta va depune la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R. în a carei raza îşi are sediul social, un dosar care va cuprinde următoarele documente:
a) cerere-tip al carei model va fi stabilit de Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. şi care poate fi obţinută de la orice agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R.;
b) copie a autorizaţiei eliberate agentului economic autorizat de către Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" pentru a efectua operaţiuni de montare, reparare, reglare şi verificare a tahografelor digitale;
c) copie a actului de identitate al tehnicianului nominalizat - buletin/carte de identitate/pasaport;
d) actul prin care se dovedeşte dreptul de munca în România, în cazul cetăţenilor străini, alţii decât cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European;
e) copie a documentului/documentelor prin care se dovedeşte ca tehnicianul nominalizat are resedinta curenta în România;
f) dovada efectuării plăţii tarifului pentru eliberarea cartelei agentului economic autorizat.

Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. va solicita Regiei Autonome "Registrul Auto Roman" verificarea datelor cu privire la agentul economic autorizat şi tehnicianul nominalizat, conform documentelor depuse.

Ca urmare a verificărilor efectuate, Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" va confirma în termen de 5 zile valabilitatea datelor depuse de agentul economic autorizat.

După primirea confirmării menţionate la alin. (3) Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. va elibera cartela agentului economic autorizat, în termen de maximum 20 de zile de la data solicitării, sau va comunica în scris refuzul motivat al eliberării, după caz.

Retragerea cartelei agentului economic autorizat
Cartela agentului economic autorizat se poate retrage de către Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. în următoarele cazuri:
a) când se constata ca a fost falsificata;
b) când se constata ca datele administrative înregistrate pe aceasta s-au modificat, iar agentul economic autorizat nu a solicitat schimbarea cartelei în termenul prevăzut la art. 32;
c) când agentul economic autorizat nu mai deţine autorizaţia eliberata de Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" pentru a efectua operaţiuni de montare, reparare, reglare şi verificare a tahografelor digitale, în baza comunicării transmise de Regia Autonomă "Registrul Auto Roman";
d) la încetarea activităţii agentului economic autorizat;
e) când se constata ca este utilizata de către o alta persoana decât titularul cartelei.

Înnoirea cartelei agentului economic autorizat
Înainte de expirarea perioadei de valabilitate a cartelei agentului economic autorizat, acesta poate solicita innoirea cartelei.

În vederea innoirii cartelei agentului economic autorizat, acesta va depune, cu cel puţin 15 zile înainte de data expirării, la agenţia teritorială a ARR, o cerere în acest sens, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru innoirea cartelei agentului economic autorizat.

Eliberare în termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicare în scris a refuzului motivat al înnoirii, după caz.

Schimbarea cartelei agentului economic autorizat
În situaţia în care, după eliberarea cartelei agentului economic autorizat, datele administrative înregistrate pe aceasta privind agentul economic autorizat sau tehnicianul nominalizat suferă modificări, precum şi în situaţia în care se constata înscrierea eronată a unor date, agentul economic autorizat are obligaţia de a solicita schimbarea cartelei.

În vederea schimbării cartelei agentului economic autorizat, acesta va depune o cerere în termen de cel mult 7 zile de la data la care au survenit modificările sau de la data la care a constatat înscrierea eronată a unor date pe cartela, la agenţia teritorială a ARR.

Cererea va fi însoţită de toate documentele ce atesta modificarea datelor administrative înscrise pe cartela sau documentele doveditoare necesare pentru rectificarea înregistrărilor, după caz, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru schimbarea cartelei.

Eliberare în termen de maximum 5 zile de la data solicitării, sau comunicarea în scris refuzului motivat al schimbării, după caz.

Înlocuirea cartelei agentului economic autorizat
În situaţia în care cartela agentului economic autorizat a fost pierdută, furata, deteriorata sau distrusa, acesta are obligaţia de a solicita înlocuirea cartelei.

În vederea înlocuirii cartelei agentului economic autorizat, acesta va depune o cerere, în termen de cel mult 7 zile de la data la care cartela a fost furata/pierdută/deteriorata/distrusa, la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R. în a carei raza îşi are sediul social.

Cererea va fi însoţită de dovada eliberata de organul de poliţie la care s-a înregistrat declaraţia de furt sau declaraţia pe propria răspundere în cazul pierderii sau distrugerii, după caz, împreună cu dovada efectuării plăţii tarifului pentru înlocuirea cartelei.

5. Cartela de control

Cartela de control se eliberează de către Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. personalului cu atribuţii de control al respectării prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Cartele de control se eliberează de către Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. şi personalului cu atribuţii de control tehnic în trafic al Regiei Autonome "Registrul Auto Roman".

În vederea eliberării cartelei de control, fiecare autoritate va comunica Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R. datele de identificare ale personalului propriu abilitat cu efectuarea controlului pentru care se va elibera cartela de control, însoţite de o documentaţie ce va fi stabilită prin protocoale încheiate de Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. cu fiecare dintre aceste autorităţi.

Angajaţilor cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R. li se va elibera cartela de control în baza deciziei directorului general al autorităţii.

Cartela de control are o valabilitate de 5 ani de la data eliberării, aceasta putând fi innoita, înlocuită sau schimbată conform protocoalelor.

În cazul în care titularul cartelei de control nu mai este angajat al autorităţii care a solicitat eliberarea acesteia sau nu mai face parte din personalul cu atribuţii de control al acesteia, cartela respectiva va fi predată Autorităţii Rutiere Romane - A.R.R. în termen de 15 zile.

 

Dispoziții finale

În cazul în care o cartela tahografica emisă de Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. nu funcţionează sau au fost înscrise date eronate din vina acesteia, titularul/deţinătorul cartelei are obligaţia de a o returna emitentului în termen de 5 zile de la eliberare, urmând ca aceasta sa fie înlocuită fără a se percepe tariful de înlocuire.

Comentarii

Comentariul tău:


RO EN RU
Copyright © 2016 Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale. Toate drepturile rezervate.
Design web si programare

office@artri.ro
Tel: +4021 319 4525

Bd. Mărăşti 25
Bucureşti, sector 1