Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale
Wiki
ARTRI Facebook ARTRI Youtube ARTRI LinkedIn ARTRI Flickr
LOGIN
x

Login Utilizator

Informații exclusiv pentru membrii ARTRI

User*
Parola*
Realocare parola


Transporturi specializateTransport agabaritic

Însoțirea transporturilor agabaritice

1. Generalități

În circulația pe drumurile publice, autovehiculul sau ansamblul de vehicule care, cu sau fără încărcătură, are o lățime între 3,2 m si 4,5 m inclusiv sau o lungime mai mare de 25 m trebuie să fie precedat de un autovehicul de însoțire, iar cel cu lățimea mai mare de 4,5 m sau lungimea mai mare de 30 m trebuie să fie însoțit de două autovehicule care să circule unul în față și celălalt în spate.

Pe autostrăzi, autovehiculul care, cu sau fără încărcatură, depășește lățimea de 3,2 m trebuie să fie urmat de un autovehicul de însoțire.

În conformitate cu Normele pentru autorizarea și desfășurarea transportului agabaritic prevăzute de OG 43/1997, operatorii economici, autovehiculele de însițire și personalul specializat sunt autorizați în comun de către CNADNR și ARR.

2. Condiții de îndeplinit

Activitatea de însoțire a vehiculelor din transportul agabaritic poate fi realizată prin mijloacele proprii ale transportatorului sau cu ajutorul unor firme care prestează și acest tip de serviciu pentru transportatori.

Pentru desfășurarea activității de însoțire a transportului agabaritictrebuie îndeplinite următoarele condiții:
- să derulezi activitate de transport rutier de marfă sau activități conexe
- să fii autorizat de CNADNR și ARR pentru activitatea de însoțire
- să deții cel puțin un autovehicul de însoțire autorizat de CNADNR și ARR
- să ai cel puțin un angajat cu permis de conducere cel puțin categoria B și care să fie atestat de CNADNR și ARR pentru activitatea de însoțire

3. Autorizarea operatorilor economici

Pot fi autorizați pentru însoțire operatori economici care au în obiectul de activitate transporturile sau activitățile conexe și care au în dotare cel puțin un autovehicul de însoțire.
Documentația de autorizare se va depune la CNADNR și va conține:
- cerere de autorizare, conform modelului atașat
- certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerțului, în copie
- extras din statut/regulament de organizare din care să reiasă ca domeniu de activitate transportul rutier de mărfuri sau activități conexe, în copie
- certificatul de înmatriculare al autovehiculelor cu care se va face însoțirea, sau orice alt document doveditor al dreptului legal de folosire, în copie
- dovada eliberată de subunuitățile CNADNR SA și Agențiile ARR că cel puțin un autovehicul îndeplinește condițiile stabilite prin Normele de autorizare aprobate prin Ordinul MTI-MAI nr. 356-107/2010

Normele de autorizare aprobate prin Ordinul MTI-MAI nr. 356-107/2010 și Metodologia atașată stabilesc și alte detalii ale depunerii cererii și ale autorizării.
Cererea de eliberare se procesează în 30 de zile calendaristice. Pentru eliberare se va achita în contul CNADNR suma de 300 lei.

4. Autorizarea autovehiculelor de însoțire

4. Autorizarea autovehiculelor de însoțire
Autorizația autovehiculelor de însoțire se eliberează de către CNADNR SA și ARR, la cererea scisă a operatorului, în baza procesului verbal de constatare a îndeplinirii condițiilor de dotare, în maxim 15 zile lucrătoare de la data depunerii. Pe baza cererii operatorului, personal nominalizat din subunitățile CNADNR și ARR de pe raza de activitate a operatorilor vor stabili data pentru verificare.

Pentru eliberarea autorizației, operatorii economici vor depune o cerere, însoțită de copii ale următoarelor documente:
a) certificatul de înmatriculare al autovehiculelor sau document doveditor
b) copie a procesului verbal de verificare întocmit de subunitățile CNADNR și ARR din care să rezulte îndeplinirea condițiilor privind dotarea autovehiculelor.

Autovehiculul de însoţire se dotează, obligatoriu, cu:
a) inscripţii sau panou de avertizare, amplasate la loc vizibil atât din fată, cât si din spate, cu înscrisul „TRANSPORT EXCEPŢIONAL!" sau „ATENŢIE! GABARIT DEPĂŞIT!", având:
(i) lăţimea de cel puţin 25 cm şi lungimea de cel puţin 100 cm;
(ii) fond reflectorizant de culoare galbenă şi text cu scriere normală, dreaptă, cu caractere standard, de culoare neagră, având înălţimea de minimum 15 cm; se admit numai formate clare ale textului, fără efecte de umbrire, înclinare, subliniere sau alte efecte grafice, precum şi inserarea de sigle sau alte texte;
b) două dispozitive speciale de avertizare luminoasă intermitentă de culoare galbenă, montate pe autovehicul, astfel încât lumina emisă de acestea să fie vizibilă la o distanţă de cel puţin 100 m din faţă, din spate şi din părţile laterale, care vor fi menţinute în funcţiune pe toată perioada în care se efectuează însoţirea vehiculului cu depăşiri;
c) marcaje reflectorizante alb-roşu, având o înclinaţie de 45°, descendente spre exterior, având o înălţime de minimum 25 cm, aplicate pe toată lăţimea autovehiculului, la partea din faţă şi din spate;
d) baston telescopic pentru măsurători de înălţime (minimum 8 m) şi ruletă de minimum 20 m lungime sau alte dispozitive omologate pentru măsurarea dimensiunilor, care să permită măsurarea aceleiaşi game de dimensiuni;
e) staţii de emisie-recepţie mobile şi/sau portabile, cu care să se poată ţine legătura cu vehiculul cu depăşiri însoţit şi/sau cu alte autovehicule de însoţire;
f) paletă sau baston de dirijare fluorescent-reflectorizant.

Pentru eliberarea autorizației se achită în contul CNADNR un tarif de 400 lei/autovehicul.

Normele de autorizare aprobate prin Ordinul MTI-MAI nr. 356-107/2010 și Metodologia atașată stabilesc și alte detalii ale depunerii cererii și ale autorizării.

5. Atestarea personalului specializat

5. Atestarea personalului specializat
Personalul specializat pentru însoțire este atestat nominal de către CNADNR și ARR, în urma susținerii și promovării unui examen de verificare a cunoștințelor de legislație din domeniu.
La examenul de verificare a cunoștințelor poate participa orice persoană cu drept de muncă în România, posesoare a unui permis de conducere rutiere minimum categoria B, valabil.
Candidații trebuie să depună o cerere scrisă, însoțită de o copie a:
a) actului de identitate
b) permisului de conducere

Pentru susținerea examenului, se achită în contul CNADNR suma de 100 lei/persoană. Pentru eliberarea atestatelor se achită 200 lei/persoană.

Examenul de verificare a cunoștințelor se organizează de CNADNR și ARR în lunile ianuarie, aprilie, iulie și octombrie.

Metodologia atașată stabilește și alte detalii ale procesului de examinare și atestare.

6. Sancțiuni

Sancțiunile specifice pentru activitatea de însoțire a transporturilor agabaritice sunt cele stabilite de legislația generală și de ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 311 din 20 aprilie 2010 privind desemnarea personalului cu atribuțiii de control, împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în scopul constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și pentru aprobarea procedurii de suspendare a copiei conforme a licenței de transport sau a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu.

Comentarii

Comentariul tău:


RO EN RU
Copyright © 2016 Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale. Toate drepturile rezervate.
Design web si programare

office@artri.ro
Tel: +4021 319 4525

Bd. Mărăşti 25
Bucureşti, sector 1