Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a aprobat prin Ordinul 922/30.09.2022 Normele de aplicare a Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din Romånia. După cum......
Mai multAsigurare de răspundere a transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș (C.M.R.)
Obiectul asigurării CMR îl constituie răspunderea companiilor ce efectuează transporturi naționale sau internaționale cu vehicule (care sunt menționate expres în polița de asigurare), pentru avarierea sau distrugerea mărfurilor încredințate pentru transport.
Fac obiectul asigurării numai răspunderile ce îi revin transportatorului în calitate de cărăuș pentru pagube produse mărfurilor transportate cu vehicule, potrivit prevederilor de la art. 17 și 23 din "Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.)", atât pe teritoriul României, cât și în afara acestuia.
Răspunderile cuprinse în asigurare în baza Condițiilor din poliță sunt cele prevăzute la art. 17 și 23 din Convenția Internațională (C.M.R.), astfel:
ARTICOLUL 17
1. Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare.
2. Transportatorul este exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni.
3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a fost închiriat vehiculul sau a prepușilor acestuia.
4. Ținând cont de articolul 18 paragraful 2 până la 5, transportatorul este exonerat de răspunderea sau avaria rezultată din riscurile particulare inerente sau a mai multora din urmatoarele fapte:
a. folosirea vehiculelor descoperite si fără prelată, dacă acest mod de utilizare a fost convenit în mod expres în contract și menționat în scrisoarea de trăsură;
b. lipsa sau defecțiunea ambalajului pentru mărfurile expuse prin natura lor la alterări sau avariere atunci când nu sunt ambalate sau sunt rău ambalate;
c. manipularea, încărcarea, ancorarea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar, sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau al destinatarului;
d. natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente înseși naturii lor, fie la pierdere totală sau parțială, fie la avarie în special prin spargere, rugină, deteriorare internă și spontană, uscare, curgere, pierdere normală sau prin acțiunea insectelor sau rozătoarelor;
e. insuficiența sau imperfecțiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
f. transportul de animale vii.
5. Dacă în baza prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat dauna, raspunderea sa nu este angajată decât în masura în care factorii de care el răspunde, în baza prezentului articol, au contribuit la daună.
ARTICOLUL 23
1. Când în conformitate cu dispozițiile prezentei Convenții, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parțială a mărfii, această despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul și în momentul primirii acesteia pentru transport.
2. Valoarea mărfii este determinată pe baza cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza prețului curent al pieței, sau, în lipsa amândurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de același fel și aceeași calitate.
3. Totuși, cuantumul despăgubirii nu va depăși 8,33 unități de cont pe Kg de greutate brută lipsă. Unitatea de cont este D.S.T.
4. În plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale și alte cheltueli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală și proporțional în caz de pierdere parțială; alte daune - interese pentru pierdere nu sunt datorate.
5. În caz de întârziere, dacă cel în drept face dovada că din această întârziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este ținut să plătească daune care nu pot depași prețul transportului.
6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă decât în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare.
Asigurarea nu acoperă:
- Pierderea, avaria, cheltuiala sau intârzierea provenită dintr-un caz de forță majoră, din chiar viciul propriu al bunurilor sau din natura lor, din cauze generate de expeditor sau de destinatar;
- Pierderea, avaria și cheltuiala rezultând din sau provocate de:
a) folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, dacă această folosire a fost convenită intr-un mod expres și menționată în scrisoarea de trăsură;
b) lipsa sau pregătirea insuficientă ori defectuoasă a ambalajului (în acest sens termenul ,,ambalare" se consideră că include stivuirea intr-un container);
c) viciul propriu sau natura bunului asigurat;
d) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii;
e) scurgerea ordinară, pierderea uzuală în greutate sau volum, uzura normală, ruginirea, deteriorarea internă și spontană, ruperea sau crăparea ordinară a bunului asigurat;
f) acțiunea insectelor sau a rozătoarelor;
g) insuficiența sau imperfecțiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
h) transportul de animale vii;
- Pagube indirecte (de exemplu scăderea prețurilor mărfurilor sau altele asemănătoare)
- Pagube produse de operațiuni militare în timp de război sau pricinuite de măsuri de război (fie acesta declarat sau nu), greve, greve patronale, tulburări civile, acțiuni dușmănoase și altele asemenea;
- Pagube datorate furtului bunurilor;
- Cheltuieli făcute pentru transformări sau îmbunătățiri aduse bunurilor în comparație cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze care nu sunt cuprinse în asigurare și nici pentru reparații, recondiționări sau restaurări nereușite;
- Pagube produse intenționat de Asigurat ori de prepușii acestuia, dacă intenția rezultă fără echivoc din actele încheiate de organele în drept;
- Pagubele produse datorită depășirii termenului de livrare din cauza unor evenimente neacoperite prin asigurare;
- Pagube produse când:
a) persoana care conducea sau acționa autovehiculul care a produs evenimentul asigurat avea în sânge un procent de alcool ce depășește limita stabilită legal, sau se află sub influența băuturilor alcoolice sau era în stare de ebrietate, sau s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea determinării alcoolemiei;
b) pagubele s-au produs în timpul comiterii unor infracțiuni săvârșite cu intenție, ori în timpul în care persoana care conducea sau acționa autovehiculul care a produs evenimentul asigurat era autoare a unei infracțiuni săvârșite cu intenție și încerca să se sustragă de la urmărire;
c) autovehiculul care a produs evenimentul asigurat nu avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă;
Răspunderea pentru transportul unora din bunurile enumerate mai sus poate fi inclusă în asigurarea CMR, la cererea scrisă a Asiguratului. În aceste condiții se va emite de către asigurator un supliment de asigurare iar clientul va trebui să achite valoarea unei prime de asigurare suplimentare.
Limitele maxime ale răspunderii acoperite prin asigurare pentru fiecare transport în parte efectuat în perioada de valabilitate a poliței de asigurare se stabilesc de comun acord de către transportator și asiguratorul ales de acesta.
Asigurarea se poate încheia pe perioade de la o lună până la perioade de câte un an.
office@artri.ro
Tel: +4021 319 4525
Bd. Mărăşti 25
Bucureşti, sector 1